PSD Botoșani va desfășura o campanie în sprijinul primarului Cosmin Andrei dacă acesta va organiza un referendum local pe tema evacuării chiriașilor recalcitranți din Centrul Istoric.
Este evident că acțiunea avocatei PNL de a bloca în instanță evacuările dispuse de primarul municipiului are o miză electorală prin care PNL speră să obțină voturile chiriașilor din Centrul Vechi.
PSD Botoșani consideră că aceste acțiuni ale PNL contravin interesului public al celorlalți cetățeni din oraș care se comportă civilizat, dar care au fost terorizați de scandalul și violența unora dintre chiriașii din Centrul Vechi.
Ca atare, PSD Botoșani va susține o campanie prin care îi va îndemna pe botoșăneni să participe la un eventual referendum local și să răspundă DA la întrebarea anunțată de edilul municipiului: „Sunteți de acord ca primarul să continue să-i evacueze din locuințele Primăriei pe chiriașii care încalcă repetat normele de conviețuire socială?”
Consultarea publică a locuitorilor municipiului are loc în urma acțiunii în instanță a avocatei Ionela Aiftincă, prin care a fost suspendată temporar evacuarea unor chiriași din Centrul Vechi, amendați în mod repetat pentru tulburarea liniștii publice. Președintele PNL Botoșani, Valeriu Iftime, a propus-o pe avocata Ionela Aiftincă pe locul 2 în lista PNL pentru Senatul României în circumscripția Botoșani.
https://www.facebook.com/share/p/18JVw4AaH1/
(Comunicat remis de organizația PSD Botoșani, Cod Mandatar Financiar 11240017)