Două proiecte depuse de Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Mavromati” din Botoșani, aprobate la finanțare, vor facilita procesul de depistare a tumorilor canceroase în unitatea medicală.

Cancerul face tot mai multe victime în zilele noastre. Stresul, alimentația și viciile aduc din ce în ce mai mulți botoșăneni în Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. Însă aici nu sunt posibile toate investigațiile medicale, motiv pentru care pacienții sunt trimiși la clinici din Suceava sau Iași.

Pentru a scuti acest efort, dar și timpul alocat depistării exacte a acestei boli, Spitalul Județean din Botoșani va achiziționa un aparat de imuno-histochimie, care va deservi Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul unității sanitare. Investiția, în valoare de 3,5 milioane de lei, va fi suportată din fonduri guvernamentale și este vitală pentru punerea unui diagnostic precis.

Am cerut detalii de la specialiști, în sensul că acest aparat modern, de fapt, este un ansamblu în dotarea serviciului de anatomie patologică, identifică proteine specifice din tumori pentru un diagnostic precis, format de tratamentul specific. Acest aparat este unic la nivelul județului Botoșani”, a afirmat Corneliu Prepeliță, managerul SJU, citat de Rador.

Printr-un alt proiect cu fonduri guvernamentale, destinat depistării precoce a cancerului, Spitalul Județean va achiziționa un ansamblu imagistic performant, care va fi amplasat în Secția de Oncologie, imediat după ce aceasta va fi reabilitată.