Micuții din clasele primare ale Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani au transformat parcul de lângă școală într-un adevărat târg de toamnă plin de culoare și arome îmbietoare, vineri dimineață. Alături de părinți și de învățătoare, copiii au pregătit standuri decorate cu migală și creativitate, așteptându-i pe vizitatori cu zâmbete și coșulețe pline de bunătăți tradiționale, făcute acasă.

Târgul a adus laolaltă tot ce este specific anotimpului – de la prăjituri de casă, gemuri și dulcețuri, până la murături, fructe proaspete și ornamente de toamnă, toate realizate de mâinile talentate ale părinților și ale micilor școlari. Nu au lipsit nici obiectele decorative handmade, create special pentru acest eveniment, care au atras privirile și admirația cumpărătorilor.

Atmosfera a fost una de sărbătoare, parcă desprinsă dintr-o poveste de toamnă, iar târgul s-a dovedit a fi nu doar o oportunitate de a strânge fonduri pentru activitățile viitoare ale clasei, ci și un prilej de socializare și de colaborare între elevi, părinți și cadre didactice. Evenimentul a fost primit cu bucurie de toți cei prezenți, iar spiritul de comunitate a transformat o simplă zi de toamnă într-o experiență de neuitat pentru cei mici și familiile lor.