Accidentul cu 5 morți din Suceava a fost într-atât de șocant, încât până și salvatorii ISU, obișnuiți de astfel de scene, au început să plângă în timp ce umblau printre trupuri de copii. „Parcă s-au mutat crucile din cimitir în drum. Și sunt fără număr”.
Tragedia de la Grănicești, unde 5 oameni, printre care și un copil de 3 ani au murit, i-a cutremurat până și pe salvatorii ISU, obișnuiți să scoată cadavre dintre fiarele contorsionate în accidente.
Pompierii de la ISU Suceava au început pur și simplu să plângă în timp ce alergau printre trupurile răsfirate de copii, scrie Obiectiv de Suceava.
Doi copii de 2, respectiv 8 ani, frații micuțului de 3 ani descoperit mort sub o mașină zdrobită, au supraviețuit impactului devastator. Erau cei trei copii ai bărbatului de 28 de ani care a provocat intenționat accidentul, cu intenția nebunească de a-și pedepsi concubina.
Episodul sfâșietor a fost prezentat chiar de către pompierul Alin Găleată, locotenent colonel și purtător de cuvânt al ISU Suceava.
„Sâmbătă, am mai pierdut un îngeraș, iar pe lângă el mai erau și doi tineri de 18 ani, care abia învățau ce e viața, apoi doi bărbați de 28 și de 76 de ani, cu poveștile lor, cu tot… Nu știu cauza accidentului, dar cred că nici nu mai contează… Nu a mai rămas nimeni care să poată fi tras la răspundere… Rămâne doar o nouă poveste tragică”, a transmis reprezentantul ISU.
„Plânsul sufletului oricărui pompier când un copil își pierde viața”
Trăirile exprimate de salvatorul sucevean sunt sfâșietoare.
„Colegul meu fugea cu băiețelul în brațe spre ambulanță. După cum îl ținea, mi-am zis că trebuie să aibă vreo 3-4 anișori… Cel puțin, așa arăta Matei al meu când îl duceam în patul său, după ce adormea pe canapea la televizor…
– E gata! E GATA…
Vocea gâtuită de plâns era resemnată… Trupul inert al micuțului a fost strivit sub greutatea mașinii răsturnate. Și Cezar știa foarte bine că nimeni nu-l mai putea salva… Însă, cred că voia să-l protejeze, cumva, chiar și de ochii curioșilor, și l-a adus la adăpostul autospecialei sanitare”.
„Plânsul lui Cezar este plânsul sufletului oricărui pompier când un copil își pierde viața… Cred că am umple un cimitir întreg, cu toți îngerii pe care i-am găsit fără suflare, fie în incendii, fie înecați, dar mai ales în accidente rutiere…”.
„Ca adult, când ai atât de multe informații, când vezi atâtea vieți pierdute, oare cât de inconștient trebuie să fii să ignori evidența? Dacă aș putea reda amintirile în imagini, i-aș obliga pe toți acei părinți să vizioneze ororile pe care le-am trăit în urma tragediilor produse pe șosele… Șosele, ale căror cruci care străjuiesc marginea drumului, oriunde te-ai duce, îmi trezesc amintiri reci: aici a fost ăla, aici celălalt accident… Parcă s-au mutat crucile din cimitir în drum… Și sunt fără număr…”.
„Vă doresc ca niciunul dintre voi să nu trăiască astfel de momente vreodată”
„5 vieți pierdute la Grănicești și pare că cifra asta ne bântuie… 5 la Ilișești, 5 la Vadu Moldovei, 5 la Cumpărătura… Și tot așa…”.
„Suntem colegi de vreo 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată pe Cezar plângând… Și vă doresc ca niciunul dintre voi să nu trăiască astfel de momente vreodată! E suficient pentru noi, pompierii. Credeți-ne, pe cuvânt!”.
Accidentul de sâmbătă de la Grănicești a fost provocat de un tânăr de 28 de ani, din Botoșani, care a intrat intenționat într-o mașină de școală.
Sinucigașul se afla în mașină cu cei trei copii ai săi și își anunțase anterior intenția de a-i omorî, drept pedeapsă pentru concubina sa, care îl părăsise cu câteva zile înainte, sătulă de abuzurile suferite. Bărbatul a murit, dar odată cu el și-a pierdut viața și copilul de 3 ani.
În mașina de școală se aflau doi tineri de 18 ani și un instructor auto. Toți trei au murit.