Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au efectuat, marţi, şapte percheziţii domiciliare la persoane cercetate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit unui comunicat al IPJ Botoşani, descinderile au avut loc în judeţele Botoşani şi Suceava.
„Din cercetări a reieşit faptul că acestea, în perioada iulie 2024 – prezent, ar fi închiriat şase autoturisme de lux, din Marea Britanie, pe care apoi nu le-ar mai fi restituit. Autoturismele ar fi fost dezmembrate pe teritoriul României, iar piesele valorificate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la 400.000 de euro”, se precizează în comunicat.
În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.
Un bărbat de 39 de ani a fost condus la audieri, faţă de acesta fiind dispusă ulterior măsura reţinerii pentru 24 de ore.