Zeci de botoșăneni și-au testat gratuit glicemia, joi, la Spitalul Judeţean „Mavromati”. Acţiunea a fost organizată de conducerea unităţii spitaliceşti, cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului.
„Fiind o campanie de depistare, s-a adresat exclusiv persoanelor nediagnosticate cu diabet zaharat, cu sau fără asigurare de sănătate, în cadrul căreia au fost distribuite materiale informative şi s-au efectuat teste specifice pacienţilor”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.
Potrivit instituției, în județul Botoșani apar 80-90 de noi cazuri de diabet pe an. Medicii atrag atenţia că numărul bolnavilor va fi mult mai mare în anii următori, în lipsa unor măsuri coordonate care să limiteze înmulţirea cazurilor.
Doar 1,3 din aproximativ 2 milioane de români care suferă de diabet figurează în evidenţele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, potrivit Rador. Printre cauze este şi accesul dificil la serviciile unui medic specialist.