Primăria municipiului Dorohoi a fost sancționată de Garda de Mediu cu amendă de 70.000 de lei pentru nerespectarea normelor de salubritate.
„Nerespectarea obligației de a nu elimina, deţine sau păstra deşeurilor în afara spaţiilor autorizate a fost sancționată de comisarii din cadrul Garda de Mediu Botoșani cu amendă de 70.000 lei în urma acțiunilor de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților”, transmit comisarii de mediu.
Aceștia au impus o serie măsuri pentru remedierea neconformităților constatate în municipiul Dorohoi.
Până în prezent, Garda de Mediu a verificat 72 dintre cele 78 de unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani, precum și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară „Ecoproces” și Consiliul Județean.