Un accident rutier a avut loc, vineri seară, în orașul Flămânzi. În eveniment au fost implicate două mașini, în care se aflau, în total, cinci persoane, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, la fața locului au ajuns pompierii din Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„Aceștia au constatat faptul că ambele autoturisme erau în afara părții carosabile, iar toate persoanele erau ieșite din interior. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, precizează IJSU.