Un album de benzi desenate cu poveşti de viaţă ale evreilor şi romilor din perioada Holocaustului în România va fi lansat, joi, la Centrul Cultural al Ministerului de Interne.

Evenimentul, organizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Fundaţia Freedom House România, are loc în cadrul proiectului „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania”, finanţat de Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, la lansare, moderată de Marcel Bartic (Şcoala gimnazială Evrika), au fost invitaţi să participe: secretarul de stat în Cancelaria prim-ministrului Dragoş Hotea; Ana Bărbulescu, Alexandru Florian – Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România; Octav Ungureanu – ilustrator; Ciprian Necula – Roma Education Fund; Iuliana Călpescu – Colegiul Naţional „Matei Basarab”; Florin Mehedinţeanu – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.

În 2022, Institutul „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Fundaţia Freedom House, lansa un program unic în România, care îşi propunea să aducă istoria mai aproape de publicul larg prin intermediul benzilor desenate; un proiect care i-a încurajat pe tineri să fie curioşi, să descopere istoria comunităţilor şi a locurilor în care trăiesc şi, nu în ultimul rând, un proiect care a dat glas viziunii tinerilor despre istoria Holocaustului, transformându-i în ambasadori ai memoriei.

„Fragmente din istoria care, până nu demult, era uitată au prins contur sub forma unor poveşti de viaţă. Sunt poveştile de viaţă ale evreilor şi romilor din Botoşani, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Gorj, Sibiu, Maramureş, Bihor, Cluj şi Timiş, prezentate în expoziţiile de bandă desenată <<Imagini din trecut. Holocaustul în România>>. Expoziţii care ne spun explicit că, dincolo de cifre, Holocaustul a fost despre oameni”, informează sursa citată.

Albumul de bandă desenată reuneşte ilustraţiile realizate în cadrul expoziţiilor menţionate, precum şi ilustraţii ce aduc în prim-plan evenimentele din Bucureşti şi Iaşi 1941. Benzile desenate poartă semnătura lui Octav Ungureanu.

Lansarea albumului va fi urmată de inaugurarea expoziţiei de bandă desenată la Memorialul Victimelor Holocaustului din Bucureşti, care cuprinde o selecţie a poveştilor prezentate în cadrul comunităţilor locale: Botoşani, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Gorj, Sibiu, Maramureş, Bihor, Cluj, Timiş, Bucureşti, Iaşi.