O familie cu patru copii din localitatea Pomârla trece prin momente grele, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări, vineri după-amiază. Cele șase persoane au reușit să iasă la timp din casă, însă pagubele sunt însemnate.
La caz au ajuns pompierii Detașamentului din Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și ambulanța SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Pomârla.
„Aceștia au constatat faptul că locuința ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu ajungă la adăposturile de animale și depozitele de furaje. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sobă pe materiale combustibile”, a precizat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.