O femeie de 84 de ani, din localitatea Mlenăuți, a ajuns la spital intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit, miercuri dimineață, în locuința acesteia, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, vecinii au observat flăcările și au ajutat-o să iasă din casă, după care au sunat la 112 după ajutor. La caz s-au deplasat pompierii militari și voluntari din Darabani și Hudești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
„Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o cameră și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de către echipajul medical”, precizează IJSU.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise.