Pompierii trag un semnal de alarmă și îndeamnă părinții să fie atenți la modul în care se joacă cei mici, după ce aproape 350 de copii au ajuns la spital, anul trecut, pentru că au înghițit diferite obiecte. În acest sens, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) desfășoară periodic campania de conștientizare „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

Perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai frumoasă pentru copii, iar părinții trebuie să se asigure că cei mici se vor bucura, în siguranță, de toate momentele legate de Crăciun sau Revelion. O atenție deosebită trebuie acordată jucăriilor pe care le primesc în dar. Acestea trebuie să fie potrivite fiecărei vârste. Cele care conțin piese de mici dimensiuni pot înghițite sau introduse în nas, fără ca micuții să-și dea seama că, din joacă, se pot asfixia”, transmite IJSU.

Potrivit datelor statistice furnizate de Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență, anul trecut,  349 de copii au ajuns la spital după ce au înghițit diferite obiecte de mici dimensiuni, cum ar fi baterii, nasturi, monede, zaruri, capace, mărgele, fragmente de jucării, arcuri, magneți.

Pentru a preveni astfel de accidente, părinții trebuie să citească recomandările cu privire la vârstă și avertizările pe care producătorii le menționează pe ambalajul fiecărui produs. Verificarea tuturor jucăriilor din casă și identificarea celor care pot fi dezmembrate este, de asemenea, o măsură de precauție”, subliniază IJSU.

La fel de importantă este și supravegherea permanentă a copiilor mici, atunci când aceștia se joacă.

Trebuie să se țină cont și de faptul că ei sunt atrași de toate obiectele mici, motiv pentru care se impune respectarea următoarelor recomandări:

– copiii trebuie ținuți departe de produse precum boabele de fasole, porumb, mazăre, orice fel de semințe, mărgele, polistiren, nasturi, plastilina, fragmente de jucării etc.;

– poșeta nu se lasă la îndemâna copiilor; aceștia ar putea să găsească în ea obiecte mici precum monede, accesorii de păr, arcuri de pix etc.

– medicamentele, țigările, produsele de curățenie sau substanțe chimice trebuie ferite de cei mici;

– pastilele și siropul nu trebuie descrise ca „bomboane” sau „dulceață” pentru că, într-un moment de neatenție, copiii le pot consuma ca pe dulciuri;

– cei mici trebuie învățați să mănânce încet pentru a nu se îneca.

Acestea sunt o parte dintre pericolele la care sunt expuși cei mici în propriul cămin asupra cărora dorim să tragem un semnal de alarmă, în fiecare data de 10 a lunii”, mai transmite IJSU.

Unică la nivel național, campania își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Inițiativa este susținută de Consiliul Județean și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.