Polițiștii botoșăneni au confiscat deja peste 2 tone de articole pirotehnice, cu toate că sezonul sărbătorilor de iarnă nici nu a început. Cea mai mare captură s-a ridicat din mașina unui tânăr chinez, care s-a ales și cu dosar penal.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), valoarea pirotehnicilor confiscate se ridică la 50.000 de lei, iar pentru contravențiile constatate s-au aplicat și amenzi. S-a demarat, de asemenea, și o anchetă penală care vizează un tânăr de 21 ani, care transporta 1,6 tone de articole.
„În urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate mai multe cutii ce conțineau peste 1.600 de kg de articole pirotehnice, iar tânărul respectiv nu este autorizat să dețină, să transporte și să folosească articole pirotehnice, motiv pentru care a fost ridicată întreaga cantitate de articole pirotehnice”, precizează IPJ.
În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
(imagine: arhivă)