Un incendiu s-a produs, joi seară, într-o clădire dezafectată de pe strada Aleea Pinului din municipiul Dorohoi, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, mai multe deșeuri adunate în fostul atelier al unei școli s-au aprins, cel mai probabil, în urma exploziei unei petarde.

La caz au ajuns pompierii militari și voluntari din Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și unul de poliție.

Pompierii au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul clădirii și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Nu au fost persoane rănite”, precizează IJSU.