O casă de pe strada Colonel Vasiliu din municipiul Dorohoi a luat foc, marți după-amiază, cel mai probabil din cauza coșului de fum neizolat, a anunțat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, vecinii au observat incendiul și au sunat după ajutor la 112. La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului din Dorohoi cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„Aceștia au constatat faptul că ardeau acoperișului casei și bunurile din camera centralei, bucătărie și un dormitor. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit mai bine de două ore. Au fost salvate și protejate de foc bunurile din alte patru încăperi, o casă din aceeași gospodărie, locuința vecinilor, dar și o autoutilitară”, a precizat IJSU.