Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, duminică noapte, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe un drum din localitatea Mănăstireni, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, alarma a fost dată puțin după miezul nopții. În momentul producerii evenimentului, în mașină se aflau trei persoane. La caz s-au deplasat pompierii din Botoșani cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
„Aceștia au constatat faptul că mașina era răsturnată pe o parte și că toate persoanele erau ieșite din interior. Tânărul rănit a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a relatat IJSU.