În prag de Crăciun, o femeie de 80 de ani, din localitatea Mlenăuți, a rămas fără casă, luni după-amiază, în urma unui incendiu, a informat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate. Când s-a produs incendiul, femeia era în imobil împreună cu fiul ei. Au simțit miros de fum, au ieșit din locuință și au sunat după ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii din Darabani și Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Hudești.

Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că locuința ardea în totalitate. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din gospodărie. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore”, a relatat IJSU.

Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.