O familie cu doi copii din localitatea Epureni trece prin momente grele, după ce a rămas fără casa în care abia s-a mutat. Locuința a fost cuprinsă de flăcări chiar în ajunul Crăciunului.
Tatăl a fost cel care și-a scos copiii din casă și a sunat după ajutor, la 112. Până la sosirea pompierilor, acesta a încercat să mai salveze câteva bunuri din interior și s-a rănit la o mână.
La caz s-au deplasat pompierii militari din Săveni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ, dar și voluntarii din Ungureni.
„Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din patru camere și o parte din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte două încăperi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul”, transmit autoritățile.
Proprietarul a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.