Un nou scandal zguduie comunitatea lichidatorilor, după ce Tribunalul din Botoșani a admis o cerere de faliment împotriva unui cabinet individual de insolvență (CII).
Reclamanta este Andreea Antoneac-Miron, cea care deține Pensiunea „Andreea” din Stăuceni. Aceasta s-a îndreptat împotriva lichidatorului judiciar CII Bordianu Liliana, de la care trebuie să recupereze despăgubiri de aproape jumătate de milion de lei, în urma gestionării cu rea-credință a procedurii de insolvență a SC Botoșani Standard SRL.
„Admite, în parte, cererea. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 473.640 lei cu titlu de prejudiciu din administrarea cu rea-credinţă a procedurii de insolvenţă a Botoșani Standard SRL”, a fost decizia pronunțată de instanță în mai 2024.
CII Bordianu Liliana nu este la prima situație atipică. În 2021, în cadrul procesului de faliment al Panda Import Export, care intrase în insolvență încă din 2010, instanța a constatat că nu mai existau fonduri pentru a acoperi onorariul lichidatorului. Drept urmare, CII Bordianu a fost plătită „în natură”, cu un spațiu nevalorificat din patrimoniul firmei, o situație rar întâlnită în acest domeniu.
Aceasta este a doua cerere de faliment depusă împotriva unui lichidator din Botoșani. Prima, admisă în trecut, a fost îndreptată împotriva CII Rusu Alina, care a fost acuzată de delapidare.