Pompierii au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Vlădeni, comuna Corlăteni, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins și exista pericolul de propagare a flăcărilor la acoperiș.

La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Corlăteni.

„Aceștia au stins incendiul înainte de a se înregistra pagube materiale. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza coșului de fum necurățat de funingine”, precizează IJSU.