Cu ocazia celei de-a XVII-a ediții a Zilelor Asistenței Sociale, structura teritorială Botoșani a Colegiului Național al Asistenților Sociali (CNASR) din România a organizat vineri, 14 martie 2025, un atelier de lucru, eveniment dedicat celebrării profesiei și reafirmării rolului esențial pe care asistenții sociali îl au în comunitate.

Pentru anul 2025, tema aleasă este „Consolidarea solidarității intergeneraționale pentru o bunăstare durabilă”, subiect ce  conturează o viziune amplă și un plan de acțiune pentru consolidarea solidarității între generații, promovarea respectului reciproc și a încrederii sociale, subliniind totodată rolul îngrijirii, protecției mediului și transmiterii înțelepciunii ca fundament al unei societăți sustenabile.

Pentru ediția din acest an, conducerea Structurii Teritoriale Botoșani a CNASR a ales să pună în lumină nu doar specialiștii care activează de ani buni în domeniul serviciilor sociale, ci și profesioniști ai județului care, până acum, nu au avut ocazia să interacționeze cu breasla asistenților sociali.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru deosebit, la Galeriile de Artă „Casa Zamfirescu”, un spațiu pus la dispoziție de AJOFM Botoșani.

În ultimii zece ani, programul Zilelor Asistenței Sociale s-a diversificat, incluzând evenimente tot mai complexe și interactive. Anul acesta, tema propusă de CNASR, „Consolidarea solidarității intergeneraționale pentru o bunăstare durabilă”, oferă un cadru generos pentru dezbateri și inițiative relevante.  Invitații speciali ai acestei ediții sunt personalități cu o contribuție importantă în comunitate: maica Lucia, președintele Asociației Il Girotondo Botoșani, Anca Larionesei, psihoterapeut în cadrul DGASPC Botoșani și Daniela Simion, profesor pentru învățământul primar în cadrul Liceului „Nicolae Iorga” din Botoșani. Zilele Asistenței Sociale continuă să fie nu doar un prilej de reflecție asupra profesiei, ci și un spațiu de întâlnire pentru cei care, prin vocație și implicare, contribuie la construirea unei societăți mai solidare și incluzive”, a declarat Lăcrămioara Radu, președintele Structurii Teritoriale Botoșani a CNASR.

Maica Lucia: „Hristos lucrează prin oameni. Continuați să fiți o călăuză pentru cei în nevoie”

În cadrul acestui eveniment, s-a subliniat importanța îngrijirii și respectului între generații, valori esențiale pentru coeziunea socială.

Prezentă la eveniment, maica Lucia, președinta Asociației Il Girotondo Botoșani, a rememorat prima sa întâlnire cu orașul, în anul 2002, și a evidențiat progresele semnificative realizate până în 2025, subliniind că schimbarea este posibilă acolo unde există dorință și implicare.

„Munca asistenților sociali este una nobilă, dar și dificilă. Prin ea, puteți oferi dragoste, solidaritate și sprijin celor care au cea mai mare nevoie. Tema propusă în acest an subliniază importanța îngrijirii și respectului între generații, valori esențiale într-o societate unită.

Am ajuns la Botoșani în 2002, iar imaginea orașului de atunci mi-a amintit de copilăria mea petrecută în Italia. În 2025, văd progrese semnificative și știu că, atunci când există dorință de schimbare, aceasta este posibilă.

Hristos nu are mâini, nu are picioare, nu are buze și nu are mijloace prin care să-și împlinească lucrarea. El lucrează prin oameni, doar cu ajutorul lor. De aceea, vă îndemn să continuați să fiți alături de cei aflați în nevoie, să le oferiți sprijin și să le fiți o călăuză în viață”, a precizat maica Lucia.

Evenimentele dedicate Zilelor Asistenței Sociale din acest an au reafirmat importanța profesiei și impactul său profund asupra comunității. Cu fiecare gest de sprijin și fiecare inițiativă menită să aducă alinare, asistenții sociali demonstrează că solidaritatea și empatia sunt pilonii unei societăți mai bune.

(Anca SAVEL)