Înotătorul David Popovici şi canotoarea Simona Radiş, campioni olimpici la Jocurile de la Paris, au fost desemnaţi, marţi seară, „sportivii anului 2024”, la Gala Sportului Românesc.

Evenimentul a fost organizat de Agenţia Naţională pentru Sport, premiile fiind înmânate într-o ceremonie de la Opera Naţională Română.

David Popovici şi Simona Radiş au fost premiați pentru contribuţia la promovarea sportului românesc.

În cadrul discursului său pe scenă, David Popovici a profitat de ocazie pentru a atrage din nou atenţia asupra situaţiei nataţiei şi a bazinelor din România.

Mulţumesc pentru premiu şi felicitări nominalizaţilor şi tuturor sportivilor, indiferent dacă anul trecut au câştigat sau nu. În al doilea rând, vreau să profit de ocazie, pentru că nu în multe seri pe an îi avem la un loc pe cei mai influenţi şi importanţi oameni ai sportului din România. Aşa că vreau să vă sfătuiesc pe toţi să urmăriţi ultimul documentar al celor de la ‘România, te iubesc’… în el se vorbeşte mult despre starea sportului din România în general şi în special despre nataţie, despre starea bazinelor din ţară. E un documentar foarte interesant pentru toată lumea”, a menţionat Popovici.

Cea mai bună sportivă a anului 2024, Simona Radiş, a afirmat că îşi doreşte să continue pe acelaşi drum şi prin rezultatele sale să inspire cât mai mulţi tineri să practice sport.

A fost o surpriză pentru mine să aflu că voi urca pe scenă în această seară. Sunt recunoscătoare pentru acest premiu. Mie îmi demonstrează că anul trecut am fost pe un drum corect şi că am avut momente bune. Iar asta îmi dă putere să continui pe acest drum, să cuceresc noi medalii şi să inspir mai mulţi tineri să se apuce de sport. Trebuie să aibă încredere că pot reuşi”, a spus canotoarea din Botoșani.