Un preot din Botoșani atrage atenția asupra fenomenului tot mai vizibil al migrației masive a botoșănenilor către orașe mai mari sau alte țări, în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite.
Părintele Daniel Constantin Țăranu, preot misionar la Protopopiatul din Botoșani, spune că acest exod schimbă comunitatea locală, iar în locul celor plecați vin muncitori străini din țări precum Nepal, Indonezia sau Sri Lanka.
Părintele povestește că a observat semne clare ale acestui fenomen în unele zone ale orașului. Acesta a scos în evidență faptul că cel puțin un apartament dintr-un bloc are legat de mânerul ușii sau la cutia poștală un pachet mare, acolo unde se află facturi sau diverse scrisori de corespodență.
„Am observat într-o zonă a Botoșaniului cel puțin un apartament având legate de mânerul ușii sau la cutia poștală un pachet mare, așa de vreo patru – cinci degete, de scrisori și de facturi, semn că pe acolo de cel puțin opt luni de zile, un an de zile, nu a trecut nimeni. Vin o dată la un an, la doi ani, își plătesc la asociație, își plătesc toate dările, deconectează cablu, internet, apă, tot ce este, și îl dau închis, și fenomenul acesta este unul destul de resimțit în zona noastră, foarte îngrijorător”, mărturisește preotul, citat de Bugetul.ro.
În timp ce mulți botoșăneni aleg să muncească peste hotare, în oraș sunt tot mai mulți muncitori din Asia angajați în domenii precum turismul și ospitalitatea. Preotul a remarcat și schimbările din sistemul medical, în contextul în care mulți dintre medicii români aleg să plece în străinătate și sunt înlocuiți de specialiști din alte țări.
„Spunea cineva că avem foarte mulți muncitori, avem mai ales în turism, se observă, în zona Sucevei și în zona noastră, în zona de servire, restaurant, ospătărie, se observă foarte mulți angajați tineri din Asia, Sri Lanka, Nepal, Indonezia, Maroc, foarte mulți care vin și lucrează la noi. Medicii noștri toți lucrează în străinătate, pe salarii, iar noi avem acum foarte mulți medici, buni și oarecum de treabă, care sunt din altă etnie, din altă naționalitate. Vin și învață în România, unde taxele sunt mai mici, și rămân aici. Fac parte și se integrează în comunitățile noastre”, mai arată părintele.