Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a vorbit, în cadrul întâlnirii cu Crin Antonescu, despre oportunitatea imensă pe care o are județul Botoșani, aflat la frontiera cu Ucraina.
„Oportunitatea noastră astăzi se numește vecinătatea cu Ucraina. Și vecinătatea cu Republica Moldova. Numai că noi, pentru a putea să utilizăm sau să exploatăm aceste oportunități, avem nevoie de câteva chestiuni. Trebuie să facem cumva atentă Capitala, oamenii decidenți. Botoșaniul nu a făcut niciun metru de transport gaz metan de la Revoluție încoace. Din cele mai mari patru magistrale din România, două sunt în Botoșani, dar nu au gaz metan, procesează cu gaz lichid”, a spus Valeriu Iftime.
El a mai atras atenția asupra faptului că autoritățile au abandonat, zeci de ani, investiții vitale pentru dezvoltarea județului Botoșani, amintind despre linii de cale ferată care, după inaugurare, nu au fost folosite niciodată și, fie au fost furate, fie au fost distruse de alunecări de teren.
Este vorba despre linia ferată Săveni – Darabani, întreruptă la Drăgușeni, construită în anii ’80 ca un sprijin pentru transportul agricol și pentru legătura pe care o crea între județele Botoșani și Iași, sau de tronsonul de cale ferată între Botoșani și Iași, întreruptă în localitatea Maxut, la numai 40 de km de Botoșani, potrivit VivaFM.
Prezent la întâlnirea cu mediul de afaceri, Florin Marian Spătaru, consilier de stat în Cancelaria Primului Ministru, a spus că, până în 2030, România ar trebui să mute 30% din transportul de marfă rutier pe calea ferată.
Ideile au fost expuse de cei doi oficiali și la evenimentul politic care a reunit 500 de membri ai PNL și PSD din Botoșani pentru susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la Cotroceni.