Într-un colț încărcat de istorie al municipiului Botoșani, în vecinătatea prestigiosului Liceu „A. T. Laurian”, se înalță cu demnitate Biserica Romano-Catolică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Ridicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acest edificiu spiritual și arhitectural este una dintre cele mai valoroase bijuterii ale peisajului urban botoșănean.

Construcția bisericii a început în anul 1843, fiind sfințită solemn pe data de 3 noiembrie 1847. Lăcașul a fost realizat în stil neogotic, specific vremii, stil care conferă bisericii o eleganță aparte și o prezență impunătoare. Implicarea comunității locale, dar și donațiile venite din străinătate au contribuit decisiv la înălțarea acestui simbol spiritual. Ulterior, în anul 1872, biserica a fost extinsă cu două nave laterale, iar întreaga structură a fost armonizată stilului gotic, având astăzi dimensiuni de 25 de metri lungime și 10 metri lățime.

Istoria prezenței catolice la Botoșani este, de altfel, una cu rădăcini adânci. Prima mențiune despre existența unei comunități catolice în oraș datează din 1781, iar prima parohie a fost înființată în anul 1784. Înainte de edificarea bisericii, credincioșii catolici se rugau într-o capelă aflată în vechiul cimitir catolic al orașului, relatează reprezentanții Centrului de Informare Turistică din Botoșani.

Importanța acestui lăcaș de cult a crescut odată cu dezvoltarea orașului Botoșani, unul dintre cele mai vechi târguri din nordul Moldovei, atestat ca „târg domnesc” încă din secolul al XV-lea. Așezat strategic pe unul dintre cele mai circulate drumuri comerciale – „șleaul Botoșanilor” – orașul a cunoscut o înflorire economică și socială deosebită, în special în perioada domniei lui Petru Rareș.

Creșterea comunității catolice după 1872 a fost influențată și de venirea personalului tehnic și administrativ al Căilor Ferate Române, provenit în mare parte din Austria, odată cu construirea Gării Botoșani.

Biserica își serbează hramul pe 24 iunie, în ziua „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, prilej de sărbătoare pentru întreaga comunitate romano-catolică botoșăneană, dar și pentru toți cei care prețuiesc patrimoniul spiritual și cultural al acestui oraș cu adânci rădăcini istorice.

(Sursa foto: CNIPT Botoșani)