Polițiștii au confiscat 200 de pachete de țigări de contrabandă, sâmbătă, în urma unor percheziții desfășurate în trei locații din comuna Todireni, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, descinderile au avut loc într-un dosar de deținere sau comercializare a produselor accizabile fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false.
„În cadrul activităților desfășurate, la o societate comercială și două imobile, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 4.000 de țigarete de proveniență duty- free și Republica Moldova”, precizează IPJ Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările, urmând să fie dispuse măsurile legale.
(imagine ilustrativă)