Polițiștii de frontieră din Botoșani au fost nevoiți să facă uz de armă pentru prinderea unor contrabandiști cu țigări la frontiera cu Republica Moldova, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) din Botoșani, Minodora Răcnea.

Potrivit acesteia, în urma acțiunii, au fost confiscate 8.000 de pachete cu țigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

„Pe timpul acțiunii, unul dintre echipaje a observat pe direcția localității de frontieră Horia mai multe persoane care transportau dinspre malul râului Prut către teritoriul național colete voluminoase. Pentru reținerea persoanelor, polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, însă pentru că persoanele nu s-au supus, colegii noștri au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical. Coletele transportate au fost abandonate pe teritoriul național, în timp ce persoanele au reușit să fugă și să se ascundă, profitând de vegetația din zonă”, a precizat oficialul STPF.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.