„Pompierii sunt curajoși!”, „Lor nu le este frică nici de foc, nici de înălțime!”, „Pompierii salvează oamenii și animalele!” – sunt lucrurile pe care le-au spus, miercuri, preșcolarii de la Grădinița nr. 22 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu salvatorii de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.
Aceștia, le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la grădiniță, pe stradă sau în grupul de prieteni. I-au învățat cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu sau cutremur și i-au angrenat în exerciții practice.
Și pentru ca activitatea să fie interactivă, s-a organizat și un concurs cu tematică de protecție civilă și prevenire a incendiilor. Mulți dintre preșcolari au demonstrat că dețin foarte multe cunoștințe despre prevenirea incendiilor, pentru că toți au răspuns corect la întrebări, dovadă că au fost foarte atenți la lecția de siguranță. Efortul lor a fost răsplătit cu câte o diplomă, care le-a fost oferită de Pompierul Sam.
În curtea grădiniței, au avut ocazia să vadă autospeciala hidroperforare și cea pirotehnică și au aflat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte. Pe rând, copiii au probat echipamentele de protecție ale pompierilor și pirotehnicienilor. Totodată, au învățat cum să se comporte când descoperă muniție rămasă neexplodată.
