Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani anunță reluarea programului normal de vizite, ca urmare a încetării stării de alertă epidemiologică.
Astfel, pacienții pot fi vizitați: în timpul săptămânii – în intervalul 14:00-18:00 și în weekend – în intervalul 13:00-19:00. Persoanele internate la Terapie Intensivă pot fi vizitate între orele 15:00-16:00, respectiv între orele 19:00-20:00. De asemenea, vizitatorii sunt obligați în continuare să poarte măști de protecție.
La începutul lunii februarie, unitatea medicală a redus drastic programul pentru vizitele aparținătorilor, întrucât era raportat un număr mare de infecții respiratorii comunitare. Rudele bolnavilor aveau voie să petreacă maximum 10 minute cu pacienții.