Românii au returnat 348,8 milioane de ambalaje în luna martie 2025, echivalentul a peste 32.100 de tone de PET-uri, sticle și doze de aluminiu, care au fost direcționate către reciclare, arată datele oficiale transmise de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Județul Botoșani se menține printre județele cu cea mai ridicată operativitate.
„Sistemul Garanție-Returnare (SGR) continuă să înregistreze rezultate pozitive, consolidându-se ca un mecanism esențial pentru protejarea mediului și reducerea deșeurilor din România. Potrivit datelor oficiale, doar în luna martie 2025, românii au returnat peste 348,8 milioane de ambalaje, echivalentul a peste 32.100 de tone de PET-uri, sticle și doze de aluminiu, care au fost direcționate către reciclare”, se arată într-un comunicat al MMAP.
Ritmul susținut de dezvoltare al infrastructurii SGR este confirmat și de extinderea rețelei naționale de puncte de colectare automată, cu 192 de noi RVM-uri (Reverse Vending Machines) puse în funcțiune în ultima lună. Acestea sprijină o rețea națională în continuă expansiune, care facilitează accesul cetățenilor la reciclare.
În primul trimestru din 2025, Sistemul Garanție-Returnare a atins performanțe semnificative: peste 190,2 milioane PET-uri, 88,7 milioane doze de aluminiu și 69,7 milioane sticle.
„SGR are rezultate foarte bune pentru începutul acestui an, iar în ultima lună am continuat împreună să facem România mai curată. Returnarea ambalajelor se face mai eficient, iar numărul punctelor de colectare nefuncționale este în scădere constantă”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Potrivit evaluărilor recente, județele Mureș și Sălaj se remarcă prin funcționarea integrală a punctelor automate de colectare în ultimele patru săptămâni. De asemenea, județele Vrancea și Botoșani au menținut un nivel ridicat de operativitate, cu doar câteva excepții punctuale.
Ministerul Mediului anunță o nouă etapă în implementarea SGR, prin extinderea colectării și în comunitățile rurale. În următoarele săptămâni va fi testat un sistem mobil de colectare, care va tranzita comunele din România.