Clubul Rotaract din Botoșani le pregătește copiilor o zi de neuitat, plină de distracție, jocuri și surprize, prin organizarea evenimentului „Eggcellent Egg Hunt”, care va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 12:00, în Parcul Curcubeului.
Destinat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, evenimentul promite să transforme o zi obișnuită de primăvară într-o aventură colorată, unde cei mici vor putea participa la vânătoarea de ouă colorate, se vor întrece într-o cursă amuzantă cu oul în lingură și se vor bucura de picturi pe față realizate cu grijă de voluntarii clubului.
Organizatorii asigură premii atractive pentru cei mai curajoși și implicați participanți – vouchere adaptate intereselor copiilor și surprize dulci, toate gândite pentru a crea amintiri de neuitat și pentru a celebra spiritul copilăriei.
„Ne dorim ca această acțiune să contribuie la dezvoltarea spiritului comunitar și la promovarea valorilor Rotaract prin intermediul unui eveniment educativ și distractiv pentru cei mici”, au transmis reprezentanții Clubului Rotaract din Botoșani.
Participarea este deschisă tuturor copiilor din oraș și din împrejurimi, biletul având un cost simbolic de 20 de lei. Înscrierile se vor face direct în ziua evenimentului, la fața locului. Este important de menționat că fiecare copil trebuie să fie însoțit de un adult.
Evenimentul face parte dintr-o serie de inițiative ale Clubului Rotaract menite să implice activ comunitatea locală și să susțină dezvoltarea armonioasă a tinerelor generații.