Un fapt mai puțin obișnuit s-a petrecut în municipiul Botoșani, noaptea trecută. Jandarmii au amendat un bărbat pus pe distracție și i-au confiscat boxa de la care asculta muzică.
Bărbatul de 27 de ani stătea în fața unui bloc situat pe Calea Națională, în jurul orei 03:00, iar locatarii deranjați de zgomot l-au reclamat autorităților. A intervenit un echipaj de jandarmi.
„Bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, asculta muzică la intensitate mare în fața unui bloc, la o boxă portabilă, fără să îi pese de disconfortul astfel creat pentru locuitorii din zonă. A fost sancționat contravențional de jandarmi cu 300 de lei pentru tulburarea liniștii publice”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei din Botoșani.
După ce l-au amendat, jandarmii i-au confiscat boxa, măsura fiind permisă de lege.