Polițiștii au confiscat, marți, aproape 20 de tone de deșeuri periculoase dintr-o locație aparținând unei societăți comerciale din orașul Darabani, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).


Potrivit sursei citate, cantitatea a fost descoperită în timpul unui control efectuat de Serviciul de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, desfășurat în cadrul planului de acțiune FITOS 2025.

Acțiunea are ca scop, în principal, creșterea gradului de siguranță a populației și protejarea mediului înconjurător, prin verificarea modului în care agenții economici desfășoară acțiunile de comercializare, utilizare, depozitare și eliminare a produselor de protecție a plantelor”, precizează IPJ.

În urma verificărilor, s-au ridicat 18.875 de litri de pesticide expirate.

Deșeurile au fost indisponibilizate, totodată, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”, transmite IPJ.