Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege al PNL care prevede extinderea vaccinării anti-HPV gratuite pentru toate fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani, prin introducerea în Programul Național de Vaccinare. Propunerea legislativă merge la promulgare.
„România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE”, atrage atenția deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, inițiator al legii.
„Este un pas simplu, dar cu un impact enorm: putem preveni cancerul de col uterin și alte boli asociate HPV, putem salva vieți și putem reduce suferința. România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE, în ciuda faptului că este un cancer aproape 100% prevenibil. Anual, peste 1.800 de femei își pierd viața. Nu mai putem accepta această realitate! Prin votul de azi, România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030. Această lege trebuie să fie doar începutul”, a scris Ovidiu Cîmpean pe Facebook.
Proiectul de lege a fost inițiat de către deputatul PNL Ovidiu Cîmpeanu și senatorul PNL Nicoleta Pauliuc și depus la Senat, pe 4 martie.
Pe 7 mai, Senatul a adoptat propunerea legislativă, în calitate de prim for sesizat, iar votul de miercuri al Camerei Deputaților a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.