Un gest de vigilență al unui adolescent din comuna Hlipiceni a prevenit o posibilă tragedie. Ionuț, în vârstă de 14 ani, a ajutat un micuț de 3 ani să ajungă înapoi în sânul familiei.

Tânărul a observat, în timp ce se afla cu tatăl său într-un autoturism, un copil de aproximativ 3 ani care alerga singur pe stradă, fără niciun adult în preajmă.

El a reacționat imediat și i-a atras atenția tatălui său, conștient de pericolul în care se putea afla cel mic. Cei doi au oprit mașina, iar Ionuț s-a apropiat de copil, încercând să afle unde locuiește. Văzând că micuțul nu știa să ofere aceste informații, adolescentul a sunat la poliție.


În scurt timp, autoritățile au stabilit că băiețelul plecase din curtea casei, profitând de un moment de neatenție al mamei, și ajunsese pe o stradă aflată la circa 500 de metri distanță, fără ca familia să-i observe lipsa.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) i-au mulțumit public lui Ionuț pentru gestul său civic.

A dat dovadă de vigilență, implicare și spirit civic. Astfel de reacții responsabile sunt cele care ajută la construirea unei societăți mai sigure pentru toți”, a transmis IPJ Botoșani.

Totodată, în ceea ce privește lipsa supravegherii minorului, autoritățile au informat instituțiile competente pentru a monitoriza situația familiei și modul în care sunt îngrijiți copiii.