Gimnasta Andreea Răducan se va întâlni, vineri, cu peste 200 de elevi din județul Botoșani. Activitatea se va desfășura în Aula „Magna” a Colegiului Național „A. T. Laurian”.


Campioana le va vorbi tinerilor despre drumul spre performanță, sacrificiile asumate de un sportiv de elită, precum și despre contribuția României la gimnastica mondială.

Elevii participanți vor fi însoțiți de profesori de educație fizică sau consilieri educativi.

Evenimentul este organizat de filiala Uniunii Armenilor din România, în parteneriat cu Colegiul Național „A. T. Laurian”, Clubul Sportiv Școlar, Liceul cu Program Sportiv și Inspectoratul Școlar Județean.

Activitatea de mâine reprezintă o oportunitate pentru elevii noștri de a se familiariza cu valorile muncii asidue, perseverenței și pasiunii. Consider că astfel de evenimente contribuie semnificativ la formarea viitoarelor generații de tineri, nu doar pe plan școlar, ci și în viață, inspirând elevii să aspire la excelență în toate domeniile de activitate”, a transmis șeful IȘJ, Bogdan Suruciuc.