Un număr de 594 de persoane au participat, vineri, la bursa locurilor de muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”.
Potrivit AJOFM, la eveniment au fost prezenți 70 de viitori absolvenți ai Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, 10 tineri instituționalizați în centre de plasament și nouă deținuți din custodia Penitenciarului din Botoșani.
„Numărul agenților economici participanți a fost de 32 care au pus la dispoziție 323 locuri de muncă în diverse domenii de activitate iar dialogul direct dintre cerere și ofertă pe piața muncii a avut ca rezultat selectarea în vederea ocupării unui număr total de 159 persoane care vor participa în perioada imediat următoare la probe de lucru la sediul angajatorilor”, precizează AJOFM.
De asemenea, Centrul Militar Județean, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmeria, Penitenciarul și Serviciul Poliției de Frontieră au prezentat tinerilor oportunități de carieră.
„În special viitorii absolvenți de liceu participanți la această acțiune au manifestat interes deosebit față de oferta educațională a instituțiilor de apărare și ordine publică iar cei care doresc să urmeze o carieră în unul din aceste domenii de activitate au fost consiliați cu privire la modalitatea de acces de către reprezentanții acestor instituții”, mai arată AJOFM.
