Este din nou criză de ser fiziologic și hidrocortizon, medicamente de bază în tratamentele de urgență din spitale și nu numai.

Reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului spun că există stocuri la producători, dar că mai sunt probleme cu capacitatea de distribuție și unele contracte.

Cele două medicamente sunt de primă linie. În urgențe, hidrocortizonul este folosit, de exemplu, în șoc anafilactic sau reacții alergice severe. Lipsa lui poate duce chiar la decesul persoanelor care se află în această situație, iar serul fiziologic este una dintre cele mai utilizate soluții în spitale, de la cazuri simple până la urgențe.