Municipiul Botoșani a găzduit, marți și miercuri, două conferințe antidrog de amploare, desfășurate sub genericul „Educația – element esențial în prevenția consumului de droguri”, transmite Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Potrivit sursei citate, evenimentele au fost organizate la inițiativa Asociației MLNR, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și IȘJ.
Prima conferință a avut loc în Aula „Magna” a Colegiului Național „A.T. Laurian” și a reunit peste 150 de părinți ai elevilor de liceu. Moderator a fost prof. univ. dr. Cătălin Țone, expert antidrog, care a evidențiat importanța comunicării deschise dintre părinți și copii, dar și necesitatea unui parteneriat solid între familie și școală.
Cea de a doua conferință s-a desfășurat la Teatrul „Mihai Eminescu” și a reunit 400 de elevi ai mai multor licee din județul Botoșani. Mesajul central transmis a fost acela că educația, informarea corectă și sprijinul comunității sunt piloni esențiali în lupta împotriva consumului de substanțe psihoactive.
„Trăim vremuri în care pericolele se ascund tot mai des în alegerile pe care le facem zi de zi. Drogurile nu iartă, nu aleg, nu negociază. Tocmai de aceea, educația și prevenția sunt primele linii de apărare ale unei societăți sănătoase. Faptul că, timp de două zile, părinți, elevi și cadre didactice din întreg județul au ales să fie prezenți, să asculte și să învețe împreună, este o dovadă că suntem pe drumul cel bun”, a afirmat inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.
