Răspândirea smartphone-urilor a afectat nu doar sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, ci a dus și la creșterea bruscă a obezității. Statul în fața ecranelor, lipsa sportului si mâncarea nesănătoasă au provocat o luptă continuă a tinerilor cu kilogramele în plus. Acest război este unul inegal, pentru că nici școala, nici statul și, adesea, nici familia nu știu sau nu pot să ofere ghidajul și susținerea necesare.
Matei, un băiat de 12 ani din Botoșani, a purtat şi el acest război împotriva obezităţii infantile şi a câştigat o luptă importantă. Toate acestea după ce a înlocuit orele petrecute pe telefon cu fotbalul, iar mesele lui de acum diferă cu mult faţă de cele de când avea nouă ani.
Studiile arată că adolescenții care petrec patru sau mai multe ore pe zi în fața ecranelor au o probabilitate semnificativ mai mare de a fi supraponderali sau obezi comparativ cu cei care petrec patru sau mai multe ore pe zi în fața ecranelor au o probabilitate semnificativ mai mare de a fi supraponderali sau obezi comparativ cu cei care petrec mai puțin timp în fața ecranelor Vorbim astăzi despre un copil de 12 ani, care a ajuns să cântărească cu 20 de kilograme mai mult decât spun graficele că ar fi sănătos.
„Lua în greutate şi nu se putea opri, deşi, am mai încercat noi diete. În fiecare an, avea greutate mai multă, faţă de un copil normal la vârsta de 9 – 10 ani. Nu poţi să ai greutate… trebuie să ai 25 – 30 de kilograme poate, dar, el avea 40 – 45 de kilograme şi urca în greutate. Hainele au fost problema cea mai mare. Am ajuns la mărimea XL ca şi cum ar fi un adult”, a povestit Mariana Dana, mama lui Matei, pentru Antena 3 CNN.
Consumul alimentar excesiv este favorizat de folosirea ecranelor în timpul meselor. Atunci când atenția copilului este distrasă de un joc, film sau rețele sociale, acesta tinde să mănânce mai mult decât are nevoie, ignorând semnalele naturale de sațietate. Pentru că orele de sport la școală sunt prea puține, mama lui Matei l-a înscris la diverse activități fizice, în speranţa de a-l ajuta să piardă kilogramele în plus.
„S-au adus argumente pentru creşterea acestor ore… atât la nivel gimnazial, cât şi liceal. În primul rând, pentru beneficiul adus copiilor şi va aduce beneficiile aduse organismului, prin practicarea acestor exerciţii”, a precizat inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.
La șase luni după ce și-a rugat părinții să-l ajute să slăbească, Matei cântărește acum 57 de kilograme. Cu o alimentație echilibrată și mișcare constantă, se simte mai bine, mai energic și, cel mai important, mai sănătos.
„Afară nu mai stă pe telefon, adică… în ideea că iese afară cu colegii lui, prietenii din cartier: «Mama, am plecat». Acum este mai activ: fotbal, prin spate aleargă”, a mai spus mama lui Matei.
„Au nevoie de măcar o dată sau de două ori pe săptămână pește, carne slabă, ouă. Mai exact: să aibă un echilibru din punct de vedere macro și micronutrițional care să le asigure buna funcționare a organismului”, a subliniat nutriționistul Bela Dulgheriu la Antena 3 CNN.
Un alt efect al timpului mare petrecut în faţa ecranelor este legat de somn. Expunerea prelungită, în special înainte de culcare, poate deregla ritmul circadian și afecta calitatea somnului. Lipsa somnului adecvat este un factor de risc recunoscut pentru acumularea kilogramelor în plus, deoarece influențează atât hormonii care reglează apetitul, cât și capacitatea de autoreglare a comportamentului alimentar.