Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri, la Digi24, că pentru consumatorii vulnerabili care vor beneficia de noua schemă de ajutoare la plata facturilor de energie, odată cu eliminarea plafonării de la 1 iulie, Guvernul are în vedere „acei români pentru care plata unor facturi mai mari ar reprezenta o povară prea mare pentru bugetul lor”.
„Ne-am uitat, de exemplu, la nivelul salariului minim pe economie, ne-am uitat la cazuri de vulnerabilitate legate de numărul de copii sau de dependența față de un aparat medical care consumă multă energie electrică și așa mai departe”, mai spune oficialul.
Acesta a precizat că proiectul urmează să fie pus în curând în transparență decizională, după acordul de miercuri cu Ministerul Muncii.
„Proiectul pe care Ministerul Energiei l-a lucrat și asupra căruia, împreună cu Ministerul Muncii, a ajuns astăzi la un acord, urmează să fie pus în transparență cât de curând, vizează o sumă lunară pentru acei români din categoria consumatorilor vulnerabili, deci acei români pentru care plata unor facturi mai mari ar reprezenta o povară prea mare pentru bugetul lor. Ne-am uitat, de exemplu, la nivelul salariului minim pe economie, ne-am uitat la cazuri de vulnerabilitate legate de numărul de copii sau de dependența față de un aparat medical care consumă multă energie electrică și așa mai departe. Dar, detaliile, cel puțin într-o formă preliminară, le veți vedea în cel mai scurt timp”, spune Sebastian Burduja pentru Digi24.