Un bărbat din municipiul Botoșani a fost reținut, duminică, pentru încălcarea unui ordin de protecție provizoriu și violare de domiciliu, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 15 iunie 2025 a.c. a pătruns fără drept în locuința mamei sale, din aceeași localitate, încălcând astfel prevederile Ordinului de protecție provizoriu emis de către Poliția Municipiului Botoșani”, arată sursa citată.


Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.

(imagine ilustrativă)