Patru tineri, cu vârste între 17 și 29 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, noaptea trecută, în localitatea Cristinești, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, în eveniment a fost implicat un singur autoturism. La caz s-au deplasat pompierii Detașamentului din Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.


„Aceștia au constat faptul că nu erau persoane incarcerate. Echipajele medicale au transportat la spital patru persoane, toate conștiente și cooperante. Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei”, precizează IJSU.

Cazul a rămas în atenția Poliției.