Pompierii au intervenit, joi dimineață, pe strada I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, unde un autoturism a ieșit de pe carosabil și a avariat o conductă de gaze, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat militarii Detașamentului din Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare. În urma accidentului, nimeni nu a fost rănit.
„Pompierii au constatat faptul că în zonă se simțea un miros puternic de gaz și au acționat imediat pentru asigurarea perimetrului și prevenirea producerii unui incident major. Două persoane care locuiesc într-o casă din apropiere au fost evacuate, preventiv”, precizează IJSU.
În sprijin au fost chemate echipaje specializate ale societății de distribuție a gazelor naturale pentru remedierea avariei și înlăturarea pericolului.
Polițiștii rutieri au acționat pentru restricționarea circulație în zonă.
