Analizele de laborator realizate recent de instituții specializate arată că apa provenită de la cele patru izvoare publice din orașul Bucecea nu mai este potabilă.

Izvorul Fântânele, Izvorul de la Gura Leului, Izvorul de la Lupu, Izvorul Elvira prezintă un risc real pentru sănătate, în special pentru copii și persoanele cu imunitate scăzută.

Analizele au evidențiat prezența unor substanțe peste limitele admise, rezultat al unei poluări excesive cauzate de activitățile agricole din zonă – în special din cauza folosirii intensive a insecticidelor, îngrășămintelor chimice și altor substanțe parțial toxice care s-au infiltrat în sol și au afectat sursele subterane de apă, potrivit Rador.

Primăria recomandă populației să nu mai consume apa de la aceste izvoare pentru băut, gătit sau alte utilizări alimentare, până la o nouă informare oficială.