Un tânăr a fost lovit cu bestialitate, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri din Botoşani. Bătaia a fost filmată de mai mulţi martori care, în loc să aplaneze conflictul, au asistat nepăsători la întreaga scenă.
În urma anchetei poliţiştilor, patru tineri cu vârste între 18 și 22 de ani au fost identificaţi şi duşi la audieri.
„Polițiștii desfășoară verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, în vederea tragerii acestora la răspundere conform prevederilor legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Autorii vor fi cercetați pentru lovire sau alte violențe.