Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă începând de luni, de la ora 10:00, până miercuri la aceeași oră.

În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 36 – 38° C. Specialiștii atrag atenția că indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce amplifică disconfortul termic resimțit de populație.

Totodată, a fost emis și un cod portocaliu de instabilitate atmosferică, luni, între orele 13:00 – 21:00.

Sunt preconizate vijelii puternice cu viteze ale vântului de 70-90 km/h, grindina de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.