Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) reaminteşte absolvenţilor de învățământ din promoţia 2025 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piaţa muncii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare a datei absolvirii studiilor, potrivit Digi24.


Ca urmare a înregistrării în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, tinerii pot beneficia de: informare şi consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, prima de inserție pentru absolvenţii care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Primă de inserție și de mobilitate pentru absolvenți

Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, cu vârsta minimă de 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 660 lei), respectiv 1.980 lei.

De asemenea, absolvenții de învățământ, precum orice persoană înregistrată în baza de date a agențiilor județene din subordinea ANOFM, pot beneficia de prime de mobilitate.