Un incendiu s-a produs, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sadoveni, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, o anexă a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. La caz s-au deplasat pompierii din Săveni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și voluntarii din Manoleasa.

Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul anexei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. A ars acoperișul casei pe o suprafața de aproximativ 70 de metri pătrați”, precizează IJSU.

Bunurile din interiorul anexei și casa au fost salvate din calea flăcărilor.