De viaţa duhovnicească a românilor din Alibunar, Banatul de Sud Sârbesc, se îngrijeşte preotul paroh Gabriel Simionesei, care slujește la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Originar din Botoșani, părintele mărturisește că a fost primit cu căldură de credincioșii de peste hotare, în ciuda diferențelor de limbaj și obiceiuri. Principala lui preocupare este refacerea legăturii dintre oameni și biserică, slăbită în timp de greutăți și distanțări firești.

A reușit, împreună cu membrii parohiei, să readucă la viață tradiții locale, precum fanfara satului și corul bisericesc, încercând astfel să redea comunității o parte din sufletul pierdut. Întreținerea bisericii rămâne o provocare, dar se face cu dăruire, din contribuțiile credincioșilor, sprijinul celor apropiați și veniturile modeste provenite din arendă. Despre viața românilor din Alibunar, preotul a povestit pe larg într-un interviu acordat Radio Trinitas.

Pentru o comunitate care a scăzut numeric, biserica arată surprinzător de bine. Este practic intactă pictura. Spuneți-ne ce s-a făcut?

Gabriel Simionesei: Cu sprijinul enoriașilor mai mult, și din fondurile bisericii, s-a înlocuit acoperișul, în urmă cu aproximativ 7 ani. Şi exteriorul bisericii a fost refăcut, nu de foarte mulți ani, dar din cauza unei furtuni a ajuns într-o stare care necesită reparație. În interior, s-a păstrat, prin dărnicia credincioșilor – şi mă refer nu numai la dărnicia financiară, ci și a brațelor care s-au unit și au iubit frumusețea casei lui Dumnezeu -, care s-au implicat și au avut grijă să o aerisească la timp, să facă cele necesare pentru a nu se ajunge la degradarea picturii și a celorlalte bunuri. Ne bucurăm și în prezent de oameni cu dăruire față de biserică, care ne sprijină și, ori de câte ori am cerut ajutorul, s-au mobilizat și au venit într-un număr suficient cât să putem acoperi nevoia igienizării și a întreținerii curățeniei în biserică. Din ce am observat, față de alte localități și chiar față de România, oamenii au un respect deosebit pentru biserică: nu vin oricum în biserică, adică vin întreținuți, chiar vestimentar, igienic și respectă curățenia din biserică. Sunt foarte atenți în a păstra ceea ce înaintașii noștri au lăsat.

Sfinția voastră sunteți un caz mai puțin întâlnit, cel puțin pentru noi, care am străbătut mai multe localități din Banatul de Sud şi am observat că preotul e cam tot de-al locului… Sfinția voastră ați ajuns aici din Botoșani. Cum ați fost primit?

Gabriel Simionesei: Eu m-am bucurat și dau slavă lui Dumnezeu pentru că sigur Dumnezeu și Maica Domnului i-au inspirat pe oameni să-mi arate dragostea lor și eu chiar am simțit-o… Au avut deschidere și în primele două parohii în care am fost numit ca preot paroh și slujitor.

Tot în Banatul Sârbesc?

Gabriel Simionesei: Da. În ciuda faptului că nu vorbesc același grai bănățean și de multe ori poate nu mă înțeleg, cu toate acestea, mi-au arătat dragoste, m-au primit cu căldură și chiar aici, în Parohia Alibunar, am văzut deschidere din partea multora și bucurie ca un preot format în Moldova, în România, să le vină slujitor și păstor în parohia lor.

Care ar fi principalele traiectorii ale misiunii pe care o desfășurați aici? Care sunt principalele nevoi?

Gabriel Simionesei: Nevoia principală este de a-i reuni, în primul rând. Este dureros să spun acest lucru, dar, din cauza vitregiilor, a limbii sau a comunicării dintre ei în limba sârbă și alte aspecte, i-au îndepărtat puțin câte puțin, poate pe nesimțite, de biserică. Și primul lucru pe care îl dorim, toți cei prezenți în biserică și toți credincioșii activi din biserică, este să ne reactivăm toată parohia.

Cum ați putea face lucrul acesta?

Gabriel Simionesei: Vorbind cu domnii consilieri și cu oamenii mai în vârstă din parohie, care ne sfătuiesc, am ajuns să organizăm, pentru prima dată în 1 decembrie, orchestra satului, sau, cum se zicea, fanfara satului, pentru a putea fredona măcar imnul României și, știu eu, vreun alt cântec patriotic. Cu domnul profesor Leri am inițiat, cu ajutorul lui Dumnezeu, baza corului parohiei, în primul rând a corului care să dea răspunsurile liturgice, pentru că în prezent numărul participanților la cor a scăzut drastic.

Aveți cor sau doar cantor?

Gabriel Simionesei: Momentan avem cantor, care este ajutat de câțiva membri ai corurilor vechi. Avem câteva coruri, după cum a amintit și domnul profesor Leri. Primul cor este atestat în anul 1890, apoi corul de copii din 1899 şi corul de copii și corul bărbătesc reînființate pe patru voci și pe vremea vrednicului de pomenire părinte Ionel Mălai­mare, în anul 1988. În prezent, avem undeva la cinci membri care vin împreună cu domnul cantor, dar nu îl putem numi cor.

Cum poate fi întreținută, în zilele noastre, o clădire așa mare cum e biserica și cu tot ce înseamnă ea?

Gabriel Simionesei: Cu mult efort, în primul rând, dar pe lângă efortul fiecăruia, al fiecărui membru mai apropiat bisericii, al fiecărui credincios mai dedicat bisericii, biserica se bucură și de un fond rezultat din arenda primită pe o anumită suprafață de pământ agricol, și cel mai mult din contribuția enoriașilor și din celelalte servicii divine care se oficiază, la care, iarăși, fiecare familie contribuie pentru întreținerea bisericii.